spalatorul de geamuri

schite...creionari...

 

Semiintunericul  deranja…orbea si estompa sunetele…oamenii nu se vedeau bine decat daca stateau aproape unii de alti. Ceilalti, putin mai departe, pareau umbre; forme care se prelingeau unele pe langa altele intr-un dans fantomatic. Fantome cenusii strafulgerate din cand in cand de reflexii ale luminii…

Lumina? Ce s-a intamplat cu lumina? Lumina nici nu mai patrundea si nici nu mai iesea…geamurile cladirii, in diferite forme si pozitii, se murdarisera. Cladirea era la fel, toti o cunosteau. Era acolo de multa vreme si cu timpul, praful, vanturile “incoace si incolo”, furtunile, au patat si murdarit geamurile. Lumina nu intra si nici nici iesea…de aceea semiintunercul se plia perfect peste vorbele obscure care se auzeau. Poate mai deranjant decat intunericul insusi era faptul ca cei dinluntru se obisnuisera cu starea aceea…oamenii incepeau sa redefineasca normalul.

……………………………………………………………………………

Nu toti acceptau starea aceasta; unii plecau considerandu-se ca totul e pacaleala. Plecau mai departe unde isi formau propriul grup format pe baza unor pareri si amintiri; apoi din interpretari  si impresii, isi formau propriul/noul standard.

Altii vorbeau intre ei, dar nu aveau curaj sa schimbe ceva. Vedea CE nu e bine dar resemnati, dadeau din cap ca asa trebuie sa fie; sa fie greu si sa gandeau doar sa supravietuiasca cumva.

…………………………………………………………

Heiii…ce-ar fi sa stergi geamurile…? In felul acesta poate lumina patrundea si va putea apoi sa iasa. Poate ce nu se vede va devine lizibil si oamenii for putea face diferenta… Dar cum sa faci asta? De unul singur si cu ce…?

Privind roata, printre oameni mai erau si lucruri. Diferite. La cum erau starea de fapt parea ca lucrurile traiau printre oameni. Intr-un colt era un lighean folosit pentru spalarea picioarelor, ceva mai incolo era pe jos o carpa ce fusese draperie, si pe hol langa usa de incendiu era o scara folosita pentru decorat la sarbatori.

OK. Daca stii ce sa faci si ai gasit si cu ce, nu mai zabovi…n-o sa te incurajeze nimeni sa faci ceva; cel mult vor comenta in jurul si-n spatele tau.

……………………………………………………………………….

Afara era mai respirabil decat inlauntru. Era o senzatie ciudata pentru ca undeva in subconstient te asteptai ca inlauntru’ sa te simti mai bine. Aerul purta cu el pulsul imprejurarilor. Te patrundea chiar o briza invioratoare. Pe dinafara cladirii se puteau vedea urmele altor incercari; cateva schele parasite si nu foarte inalte, ceva containere ruginite…hmmm…mai vazusera si altii asta, se gandisera si altii la asa ceva…dar de ce nu au facut-o? sau au facut si nu s-a vazut…

Cu scara proptita de zid, cu un lighean pe cap si carpa in maini se apropie usor de primul geam…a pus ligheanul intr-o parte, a inmuiat carpa in apa, a stors-o si a intins timid mana spre un geam. A inceput prin ceva miscari circulare sa dea mizeria la-o parte. A simtit tensiunea unui lucru important si fragil. Fragil pentru ca asteptai ca la fiecare miscare circulara sticla sa cedeze, sa se faramiteze…important pentru c animeni nu facuse asta(demult timp).

Sa apas mai tare?…sa dau mai repede? Nu…mai bine sa continui cum am inceput…

Asa a trecut de primul geam, apoi inca unul, si-inca unul in lateral…apoi inca o treapta mai sus…hai ca merge…da…poate vad si altii si or sa vina sa ma ajute…sau poate or sa inceapa ei prin-launtru…

………………………………………………………………………..

Privita prin geamurile de sus biserica parea mult diferita. Oamenii erau grupati ciudat, unii langa altar, altii langa usa…unii pe sub banci altii sporovaiau plictisiti…

Unii ieseau tacuti, singuri; altii plecau singuri, dar faceau galagie. Printre cei care plecau erau cei are ieseau in grup, nu de unii singuri, si tacuti si cu galagie; erau grupul cel mai interesant de privit prin geam.

Cei care erau lideri de opinie promiteau “pamantul fagaduintei” in alta parte; ii auzise si le stia mesajul. Prin semne discrete sau cu vorbe impresionante acestia promovau (pagubos pentru ce-a vrut Christos sa fie) prin zona, o noua metoda de multiplicare a bisericilor. Plantare prin smulgere (varianta adulta a jocului infantil “imi iau jucariile si plec” cu add-on-ul “iti iau si o parte din jucariile tale”). Tehnica asta nu o intalneai prin cartile de misiologie si nici cele teologice. Si nicidecum in Carte. Era o adaptare particulara – devenita pentru unii stil de viata – a unor dorinte pur umane ascunse in rama aurita a “calauzirii divine”. Pricipiul calauzitor era: “nu stiu cum trebuie sa fie dar incercam pana iese cum vreau eu”. Mai mult in vizita decat sa stea, mai mult vorbeau decat sa faca…era o forma prin care supravietuiau manuitorii cuvintelor. Indiferent de numele (noii)biserici, rangul asociat sau dorintele avute (care niciodata nu par rele), cei care se doresc conducatori prin/de biserici si divorteaza des de bisericile prin care au fost leaderi, nu prea au cum sa fie oameni de echipa sau care sa incurajeze ideea de familie. Nu vorbeau impotriva dar nu incurajau unitatea decat daca era in folosul lor. Aparent pareau spasiti si umili; te faceau sa le dai dreptate dar dupa o vreme te simteai pacalit, sedus, golit, mintit. Ciudata spiritualitate…

…………………………………………………………………………

Ciudat se vede biserica de sus prin geamul aproape curat…ciudat…ciudat e Dumnezeu.